2 intrări

4 definiții

RĂBUNÍ vb. v. întinde, lungi, tolăni.

răbuní (-uésc, -ít), vb. refl.1. A sta întins, a se lungi. – 2. A se calma, a-și reveni. Mag. ráborulni (Scriban). În Banat și Olt.

răbunésc (mă) v. refl. (ung. ráborulni, a se întinde, a se tolăni). Olt. Mă întind, mă tolănesc la largu meŭ. Mă înfoĭez, mă afînez, mă fărîm ușor după ploaĭe (vorbind de pămînt).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

răbuni vb. v. ÎNTINDE. LUNGI. TOLĂNI.

Intrare: răbuni
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răbuni
  • răbunire
  • răbunit
  • răbunind
singular plural
  • răbunește
  • răbuniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răbunesc
(să)
  • răbunesc
  • răbuneam
  • răbunii
  • răbunisem
a II-a (tu)
  • răbunești
(să)
  • răbunești
  • răbuneai
  • răbuniși
  • răbuniseși
a III-a (el, ea)
  • răbunește
(să)
  • răbunească
  • răbunea
  • răbuni
  • răbunise
plural I (noi)
  • răbunim
(să)
  • răbunim
  • răbuneam
  • răbunirăm
  • răbuniserăm
  • răbunisem
a II-a (voi)
  • răbuniți
(să)
  • răbuniți
  • răbuneați
  • răbunirăți
  • răbuniserăți
  • răbuniseți
a III-a (ei, ele)
  • răbunesc
(să)
  • răbunească
  • răbuneau
  • răbuni
  • răbuniseră
Intrare: răbunire
răbunire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răbunire
  • răbunirea
plural
  • răbuniri
  • răbunirile
genitiv-dativ singular
  • răbuniri
  • răbunirii
plural
  • răbuniri
  • răbunirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)