2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RẤNCĂ, rânci, s. f. (Pop.) 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec.

râncă1 sf [At: DDRF / V: (reg) rânc (Pl: râncuri), runc, (reg) rung sn / Pl: ~nci, (reg) ~nce / E: nct] 1 Organul genital al armăsarului Si: (reg) sulac, vână. 2 Vână de bou. 3 (Pex) Curea (1). 4 (Pex) Cravașă. 5 Inel făcut dintr-o curea, din râncă (2), din fier etc., cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul loitrei unui car Si: gânj, postoroncă. 6 (Reg) Lamb la căruță. 7 (Reg) Potâng la plug.

RẤNCĂ, rânci, s. f. 1. Vână de bou; p. ext. cravașă. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carâmbul de sus al loitrei unui car. – Et. nec.

RÎ́NCĂ, rînci, s. f. 1. Vînă de bou; p. ext. gîrbaci, cravașă. Îl bătu cu o rîncă atît de tare, încît și astăzi vînătăile stau neșterse de pe corpul bătrînului. La TDRG. 2. Inel (de răchită) cu care se leagă partea de sus a leucii de carîmbul de sus al loitrei unui car.

RÂNCĂ ~ci f. 1) Inel sau lanț cu care se leagă leuca de carâmbul carului. 2) Vână de bou. 3) pop. Bici împletit din fâșii subțiri de piele; cravașă. /Orig. nec.

râncă f. funia cu care se leagă leuca de carâmbul carului. [Oltenește runc, Tulcea postoruncă (v. această vorbă)].

rî́ncă f., pl. ĭ (cp. cu vsl. ronka, mînă). Nord. Bicĭ de vînă de boŭ. Funia saŭ brățara care maĭ înainte lega leŭca de carîmb la car (numită și salamastră). Gînj (Șez. 37, 43). V. postoroncă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rấncă (pop.) s. f., g.-d. art. rấncii; pl. rânci

râncă s. f., g.-d. art. râncii; pl. rânci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÂNCĂ s. v. biciușcă, cravașă.

RÂNCĂ s. (TEHN.) (reg.) gânj, postoroancă. (~ la car.)

RÎNCĂ s. (TEHN.) (reg.) gînj, postoroancă. (~ la car.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîncă s. f. – Inel, cerc, postoroncă, gînj. Sl. rąka „mînă” (Cihac, II, 278). Cf. rîncaci. Este dubletul lui rochiță, s. f. (sprijinul loitrei), în Trans., prin intermediul mag. rakonca (Scriban). – Cf. răcodelie, rucaviță.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RÂNCA, stațiune climaterică și de odihnă, situată în m-ții Parâng (jud. Gorj), la 1.600 m alt., la 63 km NE de de Târgu Jiu, pe drumul național alpin Novaci-Oașa-Sebeș. Pârtie de schi. Climat tonic, cu veri răcoroase (in iul. temp. medie este de 14°C) și ierni friguroase (în ian. media termică sub -4°C), cu zăpadă abundentă. Aerul curat, lipsit de praf și alergeni, liniștea deplină ș.a. sunt factorii de cură indicați pentru tratarea nevrozelor, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual.

Intrare: rânca
rânca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: râncă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râncă
  • rânca
plural
  • rânci
  • râncile
genitiv-dativ singular
  • rânci
  • râncii
plural
  • rânci
  • râncilor
vocativ singular
plural