6 definiții pentru râncău


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

râncău sm [At: CIHAC, II, 187 / V: ran~, răn~ / Pl: ~ăi / E: ns cf râncă1, râncaci] (Reg) 1 Animal râncaci (1). 2 June de doi ani. 3 Om libidinos.

râncău a. se zice de boul rămas defectuos dela întorsul testiculelor. [Derivat din râncă, părțile genitale ale taurului: origină necunoscută].

rîncácĭ și (Ban. Olt.) rînc adj. m. (lat. remicosus, ernios. D. rom. vine rut. ryngać, id.). Răŭ castrat, castrat pe jumătate: cal, boŭ rîncacĭ. – Și rîncăŭ (Mold.) și rîncáș: un rîncaș nebleznic strica liniștea cireziĭ (ziaru Epoca, 5, 97). V. scopit.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

râncău adj. m. (reg.; despre boi) bou cu un testicul întors și cu altul valid.

râncắu, râncăi, s.m. – 1. (reg.) Taurul care nu e complet jugănit (Papahagi, 1925). 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal (Hotea, 2006). – Din râncă „vână de bou” (Șăineanu, MDA) + suf. -ău.

râncắu, râncăi, s.m. – 1. Taurul care nu e complet jugănit (Papahagi 1925). 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal (Hotea 2006). – Din sl. raka „mână” (Tiktin cf. DER), referitor la operația de castrare (nereușită).

Intrare: râncău
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râncău
  • râncăul
  • râncău‑
plural
  • râncăi
  • râncăii
genitiv-dativ singular
  • râncău
  • râncăului
plural
  • râncăi
  • râncăilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)