2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

râncăi [At: LB / V: răn~, ~ngăi, ~coi, run~ / Pzi: 3 ~ește / E: răncău] (Reg) 1-2 vir (D. boi, tauri) A (se) boncălui. 3 vi (D. oameni) A plânge. 4 vr (De oameni; îf râncoi) A deveni neliniștit. corectată

râncău sm [At: CIHAC, II, 187 / V: ran~, răn~ / Pl: ~ăi / E: ns cf râncă1, râncaci] (Reg) 1 Animal râncaci (1). 2 June de doi ani. 3 Om libidinos.

râncău a. se zice de boul rămas defectuos dela întorsul testiculelor. [Derivat din râncă, părțile genitale ale taurului: origină necunoscută].

rîncácĭ și (Ban. Olt.) rînc adj. m. (lat. remicosus, ernios. D. rom. vine rut. ryngać, id.). Răŭ castrat, castrat pe jumătate: cal, boŭ rîncacĭ. – Și rîncăŭ (Mold.) și rîncáș: un rîncaș nebleznic strica liniștea cireziĭ (ziaru Epoca, 5, 97). V. scopit.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÂNCĂÍ vb. v. boncăi, boncălui, mugi, rage, zbiera.

rîncăi vb. v. BONCĂI. BONCĂLUI. MUGI. RAGE. ZBIERA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîncăí (-ăésc, -ít), vb. – A mugi, a boncălui. – Var. rîncălui. Sl., cf. sb. rakati „a mugi”. Der. de la rîncău, rîncaci (Candrea) este improbabilă. Var. a fost tratată expresiv, cf. boncălui.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

râncăí, pers. 3 sg. râncăiéște, vb. IV (reg.) 1. a boncălui (taurul). 2. (despre oameni) a se agita.

râncău adj. m. (reg.; despre boi) bou cu un testicul întors și cu altul valid.

râncắu, râncăi, s.m. – 1. (reg.) Taurul care nu e complet jugănit (Papahagi, 1925). 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal (Hotea, 2006). – Din râncă „vână de bou” (Șăineanu, MDA) + suf. -ău.

râncắu, râncăi, s.m. – 1. Taurul care nu e complet jugănit (Papahagi 1925). 2. (despre oameni) Care se agită, care caută în permanență sămânță de scandal (Hotea 2006). – Din sl. raka „mână” (Tiktin cf. DER), referitor la operația de castrare (nereușită).

Intrare: râncăi
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • râncăi
  • râncăire
  • râncăit
  • râncăitu‑
  • râncăind
  • râncăindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • râncăiește
(să)
  • râncăiască
  • râncăia
  • râncăi
  • râncăise
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • râncăiesc
(să)
  • râncăiască
  • râncăiau
  • râncăi
  • râncăiseră
Intrare: râncău
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râncău
  • râncăul
  • râncău‑
plural
  • râncăi
  • râncăii
genitiv-dativ singular
  • râncău
  • râncăului
plural
  • râncăi
  • râncăilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)