păcălire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: păcăli] 1-2 Inducere în eroare prin viclenie sau minciună (pentru a trage un folos sau) pentru a se amuza Si: înșelare, amăgire, păcăleală (1-2), păcălit¹ (1-2), păcălitură (1-2), (fam) pingelire, pingeluire. 3 Apreciere greșită într-o împrejurare de către cineva în propria defavoare Si: înșelare, păcăleală (3), păcălit¹ (3), păcălitură (3). 4 (Îvr) Uneltire. 5 Păcăleală (4).