PÎRȚAG s. n. (Popular) Capriciu, toană, pornire spre ceartă. V. arțag. Răspunde curat cum te-ntreb, c-apoi îți găsești Bacău cu mine... – Cum îi vrea d-ta, cucoane, cică vorba ceea: arțagu își găsește pîrțagu. ALECSNDRI, T. 236. Din întîmplare Și el fără voia-i un pîrțag mic are, Care în an numai o dată îi vine. PANN, P. V. II 99. Fetișcana... voi să-l sperie și pe acesta, spunîndu-i că are harțag. – Nu-i nimic, răspunse liniștit băiatul nostru, că și eu am pîrțag. ȘEZ. I 284. Tot arțagul își găsește pîrțagul (= omul arțăgos își găsește în cele din urmă beleaua). ◊ Expr. A-l apuca (pe cineva) pîrțagul = a-i sări cuiva țandăra.