PÎLPÎIRE, pîlpîiri, s. f. Acțiunea de a pîlpîi; mișcarea tremurată a focului, a flăcărilor, a luminii. Flăcări mari se ridicară pe malul plin de întuneric... Pîlpîirile rumene luminau o margine de colibă. DUNĂREANU, CH. 188. Lumina focului din sobă juca pe pereți și pîlpîirea flăcărilor avea în ea o tainică viață. SANDU-ALDEA, D. N. 152. ♦ Fîlfîire. Peste-o clipă aud lămurit pîlpîirea unui zbor, dar nu văd nimic. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 83.