PÎC interj. Onomatopee, adesea repetată, care redă: a) sunetul exploziv surd produs de fumători cînd trag din lulea sau din țigară. Moș Nichifor își aprinde luleaua... și pîc, pîc! pîc, pîc! din lulea. CREANGĂ, P. 131; b) sunetul produs de o lovitură dată cu un corp tare; pac, poc. Ia o drughineață groasă, de stejar, în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă, una! CREANGĂ, P. 55; c) sunetul produs de un fir de ață sau de sfoară, de o coardă etc., cînd se rupe. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața. ISPIRESCU, L. 55.