pâlnie sf [At: (a. 1815), IORGA, S. D. XIX, 59 / V: (înv) păl~^[1], (reg) păgne, păne, pănie, pâlne (Pl: pâlne, pâlni), punie / P: ~ni-e / Pl: ~ii / E: slv *плъниѥ] 1 Obiect de metal, de sticlă, de porțelan etc. de obicei în formă de con, gol în interior, terminat în partea de jos printr-un tub cilindric ori tronconic subțiat, care se folosește în gospodărie, în laborator, în industrie etc. la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmtă Si: (reg) hunie, leică, tolcer, triftor. 2 (Îe) A face (burta butie și) gura ~ A bea mult. 3 (Îae) A se îmbăta. 4-5 (Îe) A(-și) face (sau a-și duce) palmele (sau palma ori mâna) ~ la gură (sau la ori peste ureche) sau cu palmele (sau palma ori mâna) ~ la gură (sau la ureche) A pune mâinile ca o pâlnie în dreptul (gurii sau) al urechii (pentru a fi auzit sau) pentru a auzi mai bine. 6 (Pan) Parte a gramofonului care amplifică sunetele. 7 Tub cu secțiunea transversală continuu variabilă, asociat unei surse sonore, folosit pentru mărirea suprafeței de radiație a acesteia și pentru dirijarea ei. 8 (Șîs ~ia telefonului, ~a receptorului) Parte a receptorului telefonic folosită pentru a capta sau pentru a amplifica sunetele. 9 (Pgn) Receptor telefonic. 10 (Teh) Rezervor, încăpere sau locaș mai larg în partea de sus decât în cea de jos, amenajat pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 11 (Reg) Parte a morii, prin care se introduc grăunțele pentru a fi măcinate. 12 Depresiune de teren în formă conică, în terenurile solubile. 13 Groapă făcută în pământ de un obuz sau de o bombă. 14 Loc în care se adună buștenii înainte de a fi coborâți pe jilip. 15 (Rar) Pavilion. 16 Organ în fonnă de tub care servește la mișcarea unor animale din clasa cefalopodelor.