púĭcă f., pl. e și ĭ (d. puĭ, ca fiĭcă d. fiĭ, fiŭ. D. rom. vine sîrb. bg. rut. pujka, ung. pulyka). Găină care n’a oŭat încă. Cuvînt de dezmerdare. Adv. Cu inima puĭcă, strînsă de frică. A face degetele saŭ mîna puĭcă, a strînge degetele la un loc ținîndu-le drepte (ceĭa ce nu poțĭ face cînd țĭ-e mîna înghețată). Adv. A ședea puĭca, a ședea pe vine (cinchit): copiiĭ se daŭ puĭca pe gheață. – Dim. -úță, pl. e, maĭ rar -uleánă, pl. ene.