1) puĭ m., pl. tot așa (lat. *púlleus, îld. pŭllus, puĭ; it. sp. pg. pollo, pv. pol; fr. poule, găină). Animal de curînd născut, vorbind de păsărĭ și animale sălbatice (maĭ rar despre cele domestice și ironic de Jidanĭ și Țiganĭ): puĭ de găină, de vrabie, de vultur, de leŭ, de șarpe (puĭu de cal se cheamă „mînz”), puĭ de Jidan. În special, găină saŭ cocoș în primele lunĭ de la naștere: cĭorbă de puĭ. Copac (pom) abea răsărit. Cuvînt de dezmerdare copiilor: stăĭ, puĭule. Coltuc, pernă mică. Pl. Înfloriturĭ cusute la cămășile țărăneștĭ. Asperitățĭ care se fac pe dosu palmeĭ din cauza friguluĭ și necurățeniiĭ. Fam. Un puĭ de bețiv, mare bețiv. Un puĭ de Român, un Român robust. Un puĭ de ger, mare ger. Un puĭ de somn, somn de-a binele. Puĭ de lele, bastard orĭ haĭmana orĭ ștrengar. Puĭ de bodaproste, copil de cerșitor. A muri ca un puĭ de găină, a muri foarte ușor, ca cum aĭ adormi. Prov. Vrabĭa tot puĭ rămîne, oameniĭ micĭ la trup par tinerĭ, deși-s bătrînĭ.