PUȚINEL, -EA, -ICĂ, puținei, -ele, adj., adv. (Pop.) Puțintel. Expr. Puținei și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică.

poținel^[1], ~ea a, av vz puținel

putinică sf [At: POLIZU / Pl: ~nele, ~ei / E: putină + -ică] 1-2 (Șhp) Putină (1) (mică) Si: (reg) putinioară (1-2). 3 (Pex) Conținut al putinei (1).

puțănel^[1], ~ea a, av vz puținel

puțănică, ~ea a, av vz puținică

puținel, ~ea [At: PSALT. HUR. 95^v/22 / V: (înv) ~țun~ / Pl: ~ei, ~ele / E: puțin + -el] 1-12 a (Îvp; șhp) Puțintel (1-12). 13-20 av (Îrg; șhp) Puțintel (13-20). 21 av (Înv; îlav) Cât de ~ În cât de mică măsură. 22 av (Înv; îlav) Câte ~ Încetul cu încetul.

puținică af [At: ODOBESCU, S. III, 313 / Pl: ~ici / E: puținea css] (Îrg; șhp) 1-8 Puțintea (13-20).

puțunel, ~ea a, av vz puținel

PUȚINEL, -EA, -ICĂ, puținei, -ele, adj., adv. Puțintel. ◊ Expr. Puținel și... = aproape că..., gata-gata să... – Puțin + suf. -el, -ea, -ică.

PUTINICĂ, putinele și putinici, s. f. Diminutiv al lui putină (1). Storceau mierea din faguri, o aduceau la bordeie în putinici de stejar. STANCU, D. 21. De mîncare i-am făcut Acru borș din putinică, Verzi gulii din grădinică. TEODORESCU, P. P. 341.

PUȚINEL,² -EA, -ICĂ, puținei, -ele, adj. Diminutiv al lui puțin². 1. v. puțin² (1). Era pe vremea aceea cînd sînt bucate cam puținele, cînd toți se cam feresc de guri multe. RETEGANUL, P. III 27. Dacă am luat această puținică parte la lucrarea măiestrului nostru culegător, apoi am făcut-o cu o vie plăcere. ODOBESCU, S. III 313. Măi bădiță, bădișor, Nu-mi trimite-atîta dor. Trimite-mi mai puținel Și vin’ dumneata cu el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (La pl.) v. puțin² (5). Unde-or fi oameni mai mulți, La mine să nu te uiți; Unde-or fi mai puținei, Ochii tăi să fie-ai mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 245.

putinícă f., pl. ele. Putină mică. – Și putioară, pl. e.

puținél, -ícă (vest) și puțintél, -ntícă (toată țară) adj., pl. eĭ, ele (d. puțin cu -tel din mititel). Fam. Puțin, nițel: puținică apă, puțintele părăluțe. Puțintel la trup, la minte, mic (scund). Adv. Ĭa stăĭ puțintel! – Vechĭ și’n est puținel: puțineĭ oamenĭ (Let. 1, 160; 3, 289). În nord puțuntel: puțuntea oaste (Nec. 2, 238), azĭ puțintică oaste.

putinică s. f., g.-d. art. putinelei; pl. putinele

puținel (pop.) adj. m., pl. puținei; f. puținică, pl. puținele

!putinică s. f., g.-d. art. putinelei; pl. putinele, art. putinelele

!puținel (pop.) adj. m., pl. puținei; f. puținică, pl. puținele

putinică s. f., g.-d. art. putinelei/putinicii; pl. putinele/putinici

puținel adj. m., pl. puținei; f. sg. puținea/puținică, pl. puținele

PUTINICĂ s. (reg.) brădoaie, putinioară, (Transilv.) ghiobuleț. (~ cu brânză.)

PUȚINEL adj., adv. v. puțintel.

PUTINICĂ s. (reg.) brădoaie, putinioară, (Transilv.) ghiobuleț. (~ cu brînză.)

puținel adj., adv. v. PUȚINTEL.