puroi¹ sn [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 470/4 / V: (îvr) punoaie sf punoi, (înv) ~oaie sf, (reg) pânoi, pâr~, ~oare sf, ~on, purur / Pl: ~oaie, (înv) ~ / E: ml *puronium] 1 Colecție de detritus tisular și de leucocite formate dintr-un focar inflamator de germeni patogeni sau de unii agenți fizici și chimici Si: (pop) coptură (3), materie, (reg) material. 2 (Trs; Mar) Coraslă. 3 (Reg; îf punoi) Zeamă din boabele porumbului necopt. 4 (Reg; d. porumb; îe) A fi în ~ A avea boabele necoapte, tocmai bune de fiert.