PUIÁNDRĂ, puiandre, s. f. 1. Puică mai mărișoară. 2. Fig. Fetișcană. Pe genunchii ei doarme, somn dulce, Niculina, o puiandră sălbatică, singura odraslă a casei. DELAVRANCEA, S. 166. PAS, Z. I 130. ♦ (Regional) Pom tînăr, copăcel abia răsărit din pămînt.

puiandru, ~ră [At: DELAVRANCEA, S. 166 / P: pu-ian~ / Pl: ~ri, ~re, (pop) ~iendri, ~iendre / E: pui¹ + -andru] 1-14 sm (Pop; șdp) Pui¹ (1,11,14,20,22,29-30) (mare) Si: (reg) puian (1-14), puigan (1-14), puioc (1-14).

PUIÁNDRU, puiendri și puiandri, s. m. 1. Pui mai măricel de pasăre sau de animal. Griva dă ocol și ne pomenim că se întoarce pe furiș, cu puiendrii morți în gură. STANCU, D. 15. Tata nu uita să le reteze aripile, pentru ca puiandrii să aibă timp să se deprindă cu locul de naștere.

puiándră (rar) s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre

puiándră s. f., g.-d. art. puiéndrei; pl. puiéndre