PSIHOLINGVISTIC, -Ă, psiholingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină care studiază limbajul ca formă de manifestare a psihicului uman, legitățile producerii și recepționării enunțurilor. 2. Adj. Care aparține psiholingvisticii (1), privitor la psiholingvistică. – Din fr. psycholinguistique.

psiholingvistic, ~ă [At: DEX / Pl: ~ici, ~ice / E: fr psycholinguistique] 1 sf Studiu psihologic al limbajului. 2 a Care aparține psiholingvisticii (1). 3 a Privitor la psiholingvistică (1). corectat(ă)

PSIHOLINGVISTIC, -Ă, psiholingvistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul psihologic al limbajului. 2. Adj. Care aparține psiholingvisticii (1), privitor la psiholingvistică. – Din fr. psycholinguistique.

PSIHOLINGVISTIC, -Ă adj. Referitor la psiholingvistică. [Cf. fr. psycholinguistique].

PSIHOLINGVISTICĂ s.f. Disciplină care studiază mecanismul psihic al limbajului, cercetîndu-l pe acesta din urmă ca pe o formă de manifestare psihică; psihologia limbajului. [Cf. fr. psycholinguistique, engl. psycholinguistics].

PSIHOLINGVISTIC, -Ă I. adj. referitor la psiholingvistică. II. s. f. disciplină care studiază mecanismul psihic al limbajului; psihologia limbajului. (< fr. psycholinguistique)

PSIHOLINGVISTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de psiholingvistică; propriu psiholingvisticii. /<fr. psycholinguistique

PSIHOLINGVISTICĂ f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul influenței factorilor psihici asupra limbii, precum și al legităților generării și recepționării vorbirii. /<fr. psycholinguistique

psiholingvistic adj. m., pl. psiholingvistici; f. psiholingvistică, pl. psiholingvistice

psiholingvistică s. f., g.-d. art. psiholingvisticii

psiholingvistic adj. m., pl. psiholingvistici; f. psiholingvistică, pl. psiholingvistice

psiholingvistică s. f., g.-d. art. psiholingvisticii

psiholingvistic adj. → lingvistic

psiholingvistică s. f., g.-d, art. psiholingvisticii

PSIHOLINGVISTICĂ s. f. (cf. fr. psycholinguistique, engl. psycholinguistics): disciplină care se ocupă cu studiul psihologic al limbajului, cu studiul mecanismului psihic al acestuia; disciplină care cercetează limbajul ca pe o formă de manifestare a psihicului uman. În țara noastră și peste hotare s-a impus, prin lucrările sale de p., prof. univ. dr. Tatiana Slama Cazacu.

PSIHOLINGVÍSTICĂ (< fr., engl.) s. f. Disciplină de graniță, apărută în anii 1950, care studiază limbajul ca formă de manifestare a psihicului uman, legitățile producerii și recepționării enunțurilor vorbirii. Abordarea psiholingvistică se aplică în cercetări privind aspecte funcționale ale limbajului și relațiile acestuia cu alte procese sau cu activitatea cognitivă generală, privind învățarea și predarea limbilor, studiul contactelor dintre limbi, privind patologia și terapeutica limbajului etc. În anii ’60 teoriile lui N. Chomsky au stimulat cercetările în p.

PSIHOLINGVISTICĂ s. psihologia limbajului.