providență sf [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 210^r/10 / V: (înv) ~ved~, ~vedință, ~ție / E: lat providentia, fr providence] 1 Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. 2 (Rel) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea destinelor lumii Si: (îvr) promișlenie, (grî) protimie (1). 3 (Pex) Divinitate însăși Si: pronie. 4 (Îvr; îf provedență) Prevedere (1). 5-6 (Fig) (Persoană sau) împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva.