16 definiții pentru proveniență provenință provenanță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, provenire. [Pr.: -ni-en-.Var.: (înv.) provenínță s. f.] – Din fr. provenance, it. provenienza.

PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, provenire. [Pr.: -ni-en-.Var.: (înv.) provenínță s. f.] – Din fr. provenance, it. provenienza.

proveniență sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~ni-en~ / V: (înv) ~nan~, ~nin~ / Pl: ~țe / E: fr provenance, it provenienza] 1 Loc de unde vine sau provine1 (3) cineva sau ceva. 2 Sursă de unde vine sau provine1 (2) ceva. 3 (Pex) Origine. 4 (Nob) Ceea ce vine sau provine1 (1) de undeva.

PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Faptul de a proveni de undeva; apartenență. V. origine, obîrșie. – Pronunțat: -ni-en-. – Variantă: (învechit) provenínță (ODOBESCU, S. III 143) s. f.

PROVENIÉNȚĂ s.f. Origine, obârșie; locul de unde provine ceva. [Pron. -ni-en-. / < germ. Provenienz].

PROVENIÉNȚĂ s. f. origine, obârșie; locul de unde provine ceva. (< it. provenienza, germ. Provenienz, fr. provenance)

PROVENIÉNȚĂ ~e f. Apartenență socială sau etnică; obârșie; origine; ascendență; matcă. [Sil. -ni-en-] /<fr. provenance, it. provenienza

*proveniență f., pl. e (d. a proveni, după con- și pre-veniență; fr. provenance). Origine: marfă de proveniență străină, avere de proveniență dubioasă. Marfă, obĭect provenit: proveniențele țărilor infectate îs supuse carantineĭ. – Fals provenință.

PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.

PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.

PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.

provenință f. 1. ceeace se transportă dintr’o țară într’alta: marfă de provenință străină; 2. origină: provenința unei datini.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

proveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. proveniénței; pl. proveniénțe

proveniénță s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. proveniénței; pl. proveniénțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PROVENIÉNȚĂ s. 1. v. origine. 2. naștere, obârșie, origine, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 3. apartenență. (Care este ~ acestui utilaj?)

PROVENIENȚĂ s. 1. început, obîrșie, origine, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 2. naștere, obîrșie, origine, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 3. apartenență. (Care este ~ acestui utilaj?)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

proveniență, indice de ~ (sedim.), (engl.= provenance index) parametru petrografic apreciat pe baza conținutului de cuarț (Q), feldspați (F), fragmente de roci (litice-L) și utilizat drept criteriu de clasificare a gresiilor (după Pettijohn). Astăzi, este folosit și pentru reconstituirea → ariei sursă a depozitelor siliciclastice. V. și maturitate.

Intrare: proveniență
proveniență substantiv feminin
  • silabație: -ni-en-ță info
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proveniență
  • proveniența
plural
  • proveniențe
  • proveniențele
genitiv-dativ singular
  • proveniențe
  • provenienței
plural
  • proveniențe
  • proveniențelor
vocativ singular
plural
provenință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • provenință
  • provenința
plural
  • provenințe
  • provenințele
genitiv-dativ singular
  • provenințe
  • proveninței
plural
  • provenințe
  • provenințelor
vocativ singular
plural
provenanță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

proveniență provenință provenanță

etimologie: