13 definiții pentru proveniență provenință

PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, provenire. [Pr.: -ni-en-.Var.: (înv.) provenínță s. f.] – Din fr. provenance, it. provenienza.

PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, provenire. [Pr.: -ni-en-.Var.: (înv.) provenínță s. f.] – Din fr. provenance, it. provenienza.

PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Faptul de a proveni de undeva; apartenență. V. origine, obîrșie. – Pronunțat: -ni-en-. – Variantă: (învechit) provenínță (ODOBESCU, S. III 143) s. f.

proveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. proveniénței; pl. proveniénțe

PROVENIÉNȚĂ s. 1. v. origine. 2. naștere, obârșie, origine, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 3. apartenență. (Care este ~ acestui utilaj?)

PROVENIÉNȚĂ s.f. Origine, obârșie; locul de unde provine ceva. [Pron. -ni-en-. / < germ. Provenienz].

PROVENIÉNȚĂ s. f. origine, obârșie; locul de unde provine ceva. (< it. provenienza, germ. Provenienz, fr. provenance)

PROVENIÉNȚĂ ~e f. Apartenență socială sau etnică; obârșie; origine; ascendență; matcă. [Sil. -ni-en-] /<fr. provenance, it. provenienza

*proveniență f., pl. e (d. a proveni, după con- și pre-veniență; fr. provenance). Origine: marfă de proveniență străină, avere de proveniență dubioasă. Marfă, obĭect provenit: proveniențele țărilor infectate îs supuse carantineĭ. – Fals provenință.

PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.

PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.

PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.

provenință f. 1. ceeace se transportă dintr’o țară într’alta: marfă de provenință străină; 2. origină: provenința unei datini.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

proveniénță s. f. (sil. -ni-en-), g.-d. art. proveniénței; pl. proveniénțe

PROVENIENȚĂ s. 1. început, obîrșie, origine, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sîmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 2. naștere, obîrșie, origine, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 3. apartenență. (Care este ~ acestui utilaj?)

proveniență, indice de ~ (sedim.), (engl.= provenance index) parametru petrografic apreciat pe baza conținutului de cuarț (Q), feldspați (F), fragmente de roci (litice-L) și utilizat drept criteriu de clasificare a gresiilor (după Pettijohn). Astăzi, este folosit și pentru reconstituirea → ariei sursă a depozitelor siliciclastice. V. și maturitate.

Intrare: proveniență
proveniență substantiv feminin
  • silabație: -ni-en-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • proveniență
  • proveniența
plural
  • proveniențe
  • proveniențele
genitiv-dativ singular
  • proveniențe
  • provenienței
plural
  • proveniențe
  • proveniențelor
vocativ singular
plural
provenință substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • provenință
  • provenința
plural
  • provenințe
  • provenințele
genitiv-dativ singular
  • provenințe
  • proveninței
plural
  • provenințe
  • provenințelor
vocativ singular
plural