PROTURĂ, proture, s. f. (La pl.) Ordin de insecte inferioare, fără aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare și cu armătură bucală pentru supt și mestecat; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. protoure.

protură sf [At: SIMIONESCU, F. R. 249 / Pl: ~re / E: fr protures] 1 (Lpl) Ordin de insecte inferioare, fără aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare și cu armătură bucală pentru supt și mestecat. 2 (Șls) Insectă din ordinul proturelor (1).

PROTURĂ, proture, s. f. (La pl.) Ordin de insecte inferioare, fără aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare și cu armătură bucală pentru supt și mestecat; (și la sg.) insectă din acest ordin. – Din fr. protoures.

PROTURE s. f. pl. ordin de insecte inferioare, fără aripi, antene și ochi, cu picioare pe primele trei segmente abdominale și cu armătură bucală pentru supt și mestecat. (< fr. protures)

protură s. f., g.-d. art. proturei; pl. proture

protură s. f., g.-d. art. proturei; pl. proture

protură s. f., pl. proture

PROTÚRE (< fr.) s. f. pl. Ordin de insecte inferioare lipsite de aripi, antene și ochi, cu rudimente de picioare pe primele trei segmente abdominale și cu armătură bucală pentru supt și mestecat (Protura). Trăiesc în frunzare, sub scoarța copacilor etc.