propolis sns [At: ALEXI, W. / E: lat propolis] 1 Substanță rășinoasă, aromată și amară, culeasă de albine de pe mugurii arborilor pentru a o folosi la astupatul crăpăturilor din stup, la lipitul fagurilor etc. Si: păstură¹. 2 (Reg) Venin al albinei.

PROPOLIS s.n. Substanță cu aspect de rășină, culeasă de albine de pe mugurii arborilor și folosită la astuparea crăpăturilor stupului; cleiul albinelor. [Acc. și propolis. / < fr., lat., gr. propolis].

PROPOLIS s. n. 1. substanță cleioasă, prelucrată de albine din polen și din mugurii plantelor, folosită la astuparea fisurilor stupului, la lipitul fagurilor etc. 2. preparat farmaceutic pe bază de propolis (1). (< fr. propolis)

propolis s. sg.tant. (apic.) ◊ „Apiterapie. Mai concret: tratând cu propolis (produs biologic de apărare a vieții în stup, sau cleiul de albine – cum i se mai spune în limbaj popular) afecțiuni tiroidiene, am obținut următorul rezultat [...]” R.l. 15 III 75 p. 3. ◊ „În magazinele «Apicola» din țară s-au pus în vânzare cremele de propolis și miere superioară de pădure, cu calități terapeutice deosebite.” Sc. 18 X 77 p. 5; v. și R.l. 2 VIII 77 p. 2 (din fr. propolis; DZ; DN3, DEX-S)

PROPOLIS n. Substanță vâscoasă și aromată, amară la gust, de culoare verde-închisă, produsă de albine și folosită de ele la acoperirea pereților interiori ai stupului, având întrebuințări în medicină; clei de albine. /<fr. propolis

propolis s. n.

propolis s. n.

propolis s. n.

PROPOLIS s. păstură. (~ din fagurii de miere.)

PROPOLIS s. păstură. (~ din fagurii de miere.)