pronație sf [At: KRETZULESCU, A. 58/23 / Pl: ~ii / E: fr pronation] 1 (Îoc supinație) Mișcare de rotație pe care antebrațul o execută din afară către corp, în jurul axei sale longitudinale. 2 (Înv) Poziție a antebrațului în care jumătatea inferioară a radiusului se află înaintea cubitusului.

PRONAȚIE s.f. 1. Mișcare de rotație a antebrațului și a mîinii, astfel încît degetul mare se apropie de corp. 2. Poziție aplecată. [Gen. -iei. / < fr. pronation, cf. lat. pronatio < pronare – a se închina la zeii pămîntului].

PRONAȚIE s. f. 1. mișcare de răsucire a mâinii spre interior (cu podul palmei în jos). 2. poziție aplecată. (< fr. pronation, lat. pronatio)

pronație (desp. -ți-e) s. f., art. pronația (desp. -ți-a), g.-d. art. pronației; pl. pronații, art. pronațiile (desp. -ți-i-)

pronație (-ți-e) s. f., art. pronația (-ți-a), g.-d. art. pronației; pl. pronații, art. pronațiile (-ți-i-)

pronație s. f. (sil. -ți-e), art. pronația (sil. -ți-a), g.-d. art. pronației; pl. pronații, art. pronațiile (sil. -ți-i-)