prolegomene sfp [At: CANTEMIR, HR. 57 / V: (înv) prolegomen sn, ~na^[1], ~menă / E: ngr προλεγόμενα, fr prolégomènes] 1 Parte introductivă, explicativă, care precedă expunerea propriu-zisă, într-o operă științifică. 2 Ansamblu de noțiuni preliminare aparținând unui domeniu științific. corectat(ă)

PROLEGOMENE s. n. pl. (Livresc) Studiu introductiv dezvoltat la o operă literară sau științifică; precuvîntare.

PROLEGOMENE s.n.pl. (Liv.) 1. Introducere succintă în problematica unei științe. 2. Parte introductivă a unei lucrări științifice care precedă expunerea propriu-zisă. [Cf. fr. prolégomènes, gr. prolegomena – lucruri spuse înainte].

PROLEGOMENE s. n. pl. introducere succintă în problematica unei științe sau discipline. ◊ parte introductivă a unei lucrări științifice, care precedă expunerea propriu-zisă. (< fr. prolégomènes, gr. prolegomena)

PROLEGOMENE m. pl. livr. 1) Prefață amplă. 2) Expunere preliminară a problematicii unei științe sau a unei teorii. /<fr. prolégomenes

prolegomene f. pl. întroducere foarte desvoltată: prolegomene la Homer.

*prolegómene n. pl. (vgr. pro-legómena, lucrurĭ spuse în ainte). Rar. Cuvinte preliminare puse la începutu uneĭ cărțĭ, introducere. V. prefață, predoslovie.

prelegomenă sf vz prolegomene corectat(ă)

prolegomen sn vz prolegomene

prolegomena sf vz prolegomene

!prolegomene (livr.) s. f. pl.

prolegomene (livr.) s. n. pl.

prolegomene s. n. pl.