procură sf [At: AR (1829), 54²/7 / Pl: ~ri / E: lat procura, fr procure, ger Prokura] (Jur) 1 Împuternicire legalizată, oficială prin care cineva poate reprezenta o persoană fizică sau juridică și poate acționa în numele ei, în anumite limite, specificate expres. 2 Act prin care se dă această împuternicire Si: procurație (1). 3 (Îs) ~ generală Împuternicire legalizată, oficială prin care o anumită persoană investește cu puteri depline pe o altă persoană pentru a acționa în numele ei într-o anumită situație dată. 4 (Înv) Împuternicire pe care o avea un epitrop Si: (înv) procurație (2). 5 (Înv) Act prin care se dădea procura (4) Si: (îvr) procurație (3).