proconsul sm [At: NICOLAU, P. 252/23 / V: (îvr) ~le sm / Pl: ~i / E: lat proconsul, fr proconsul] 1 Magistrat roman care, după ce înceta să mai fie consul, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. 2 (Fig) Persoană care se poartă ca un tiran, abuzând de drepturile sale.

PROCONSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care guverna o provincie, fiind învestit cu autoritatea unui consul; locțiitor al consulului. Roma vechie întreagă Se-nșiră pe dinaintea mea: consuli, proconsuli, matroane, copile, liberți. MACEDONSKI, O. I 14.

PROCONSUL s.m. Magistrat roman care guverna o provincie, fiind învestit cu autoritatea de consul; locțiitor al consulului. [< lat. proconsul, cf. fr. proconsul].

PROCONSUL s. m. magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. (< lat., fr. proconsul)

PROCONSUL ~i m. (în Roma antică) Magistrat învestit cu autoritate de consul, care guverna o provincie. /<lat., fr. proconsul

proconsul m. magistrat roman care guverna unele provincii mari cu autoritatea de consul.

*procónsul m. (lat. proconsul). Magistrat care guverna o provincie cu autoritate de consul la vechiĭ Romanĭ. Fig. Guvernator despotic: convenționaliĭ în misiune eraŭ adevărațĭ proconsulĭ. V. propretor.

proconsule sm vz proconsul

proconsul s. m., pl. proconsuli

proconsul s. m., pl. proconsuli

proconsul s. m., pl. proconsuli

PROCONSUL s. (IST.) (înv.) antipat. (~ în Roma antică.)

PROCONSUL s. (IST.) (înv.) antipat. (~ în Roma antică.)