PROCLITIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Așezat înaintea altui cuvânt (cu care face corp fonetic comun), neavând accent propriu. – Din fr. proclitique.

proclitic, ~ă a [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ici, ~ice / E: fr proclitique] (Grm; d. articole și pronume; îoc enclitic) Care este așezat înaintea altui cuvânt cu care formează o unitate sintactică Si: (rar) prepozitiv (1).

PROCLITIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu și este așezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.

PROCLITIC, -Ă, proclitici, -e, adj. (Gram., despre cuvinte; în opoziție cu enclitic) Care este legat de cuvîntul următor și nu are accent propriu. Pronumele mi-, ți-, l- etc. sînt proclitice. ▭ Dacă comparăm formele articulate cu articolul enclitic în romînește și cele romanice apusene cu articolul proclitic constatăm o îmbogățire numerică a fondului principal la acestea din urmă. GRAUR, F. L. 181. Articolul posesiv, articolul adjectival și cel nedefinit sînt proclitice. IORDAN, L. R. 338.

PROCLITIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care se leagă de cuvîntul următor și nu are accent propriu. [< fr. proclitique, cf. gr. proklitikos].

PROCLITIC, -Ă adj. (despre cuvinte; articole nehotărâte, posesive și prefixe) așezat înaintea altui cuvânt, neavând accent propriu. (< fr. proclitique)

PROCLITIC ~că (~ci, ~ce) gram. (despre elemente de limbă) Care este lipsit de accent propriu, fiind legat de cuvântul următor cu care face corp fonetic comun. /<fr. proclitique

proclitic a. Gram. se zice de vorbele lipsite de ton și care se reazimă pe vorbele următoare: te-am văzut.

*proclític, -ă adj. (vgr. proklitikós. V. enclitic). Gram. Se zice despre un cuvînt care n’are accent și face corp cu următoru, ca îl, îĭ în l-a văzut, ĭ-aduce.

proclitic (desp. pro-cli-) adj. m., pl. proclitici; f. proclitică, pl. proclitice

proclitic (pro-cli-) adj. m., pl. proclitici; f. proclitică, pl. proclitice

proclitic adj. m. (sil. -cli-), pl. proclitici; f. sg. proclitică, pl. proclitice

PROCLITIC adj. (GRAM.) (ieșit din uz) prepozitiv. (Articol ~.)

PROCLITIC adj. (GRAM.) (ieșit din uz) prepozitiv. (Articol ~.)

Proclitic ≠ enclitic

PROCLITIC, -Ă adj. (< fr. proclitique, cf. gr. proklitikos): în sintagmele afix proclitic, articol proclitic și determinant proclitic (v.).