pristănésc v. intr. (vsl. pristati, -stanon. V. ostoĭesc). L. V. Stau undeva maĭ mult timp, persist: să nu pristănească în pămîntul tăŭ (Bibl. 1688). A pristăni cu cineva, a ținea cu el: pristănise a ținea cu creștiniĭ (Let. 2, 106). A pristăni la (către, unuĭ lucru), a admite, a ceda (Let. 1, 139).