+printr-acest/această/acești/aceste prep. + adj. pr.

+printr-acesta/aceasta/aceștia/acestea prep. + pr.

ACESTA aceasta (aceștia, acestea) dem. (indică pe cineva sau pe ceva mai apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Cu toate acestea totuși. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta în plus. /<lat. ecceistu, ecce-ista

dintr-acestea prep. + pr.

acesta pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~), g.-d. acestuia, pl. aceștia (-tia); f. aceasta, g.-d. acesteia, pl. acestea; g.-d. pl. m. și f. acestora

acest adj. pr. antepus m. (~ om), g.-d. acestui, pl. acești; f. această, g.-d. acestei, pl. aceste; g.-d. pl. m. și f. acestor

+într-aceștia/acestea (desp. în-tr-a-) prep. + pr.

+într-acești/acestea (desp. în-tr-a-) prep. + adj. pr.

acesta pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. acestuia, pl. aceștia (desp. -tia); f. aceasta, g.-d. acesteia, pl. acestea; g.-d. pl. m. și f. acestora (omul acesta)

acest adj. pr. antepus m., g.-d. acestui, pl. acești; f. această, g.-d. acestei, pl. aceste; g.-d. pl. m. și f. acestor (acest om)

acést, aceástă pron. demonstrativ, pl. acești, aceste (lat. eccu-iste). Arată persoana orĭ lucru apropiat, în opozițiune cu acel; acest om, omu acesta; această femeĭe, femeĭa aceasta; aceștĭ oamenĭ, oameniĭ aceștia; aceste femeĭ, femeile acestea. De asta, pentru asta, de aceĭa, pentru aceĭa. După asta, după aceĭa. Între acestea, în timpu acesta.

acest pr. deseamnă o persoană sau un lucru mai apropiat, în opozițiune cu acel: acest om; absolut: acesta. [Lat. ECCISTUM].

ACEST această (acești, aceste) adj. dem. 1) (se folosește pentru a indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) ~ elev. Această carte. 2) Care este în curs; curent; prezent. /<lat. ecce-istu, ecce-ista

ACESTA¹, ACEASTA, adj. dem. v. acest.

ACESTA², ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) Loc. adv. După aceasta = apoi. (În) afară de (sau pe lîngă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. [Gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (Arată că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) apropiat de subiectul vorbitor; cînd urmează după substantiv are forma acesta, aceasta) Acest deal. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg. acestui, acestei, gen.-dat. pl. acestor; (cînd are forma acesta, aceasta) gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora. – Var.: acesta, aceasta adj. dem.] – Lat. ecce-*istu, ecce-*ista.

ACESTA¹, ACEASTA adj. dem. v. acest.

ACESTA², ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem. (Indică pe cine, a sau ceva (mai) apropiat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; în opoziție cu acela. V. ăsta, aista, cesta, ista) Instigatorii, spusese arendașul, aceștia au fost. PAS, L. I 51. ◊ (Cu formă feminină și sens neutru) S-or topi răcelile zăpezii Cînd va fi de-aicea să mă duc, Și va fi nu peste mult aceasta. BENIUC, V. 78. Acestea zicînd... au căzut fără simțire. CONACHI, P. 86. ◊ Loc. adv. Afară de aceasta sau pe lîngă aceasta = în plus. Și-apoi, afară de aceasta, omul acela era ceva de speriet. CREANGĂ, P. 239. După aceasta = în urmă, apoi. Cîteva zile după aceasta, împăratul arătă spînului niște pietre scumpe. CREANGĂ, P. 216. ♦ Loc. conj. Cu toate acestea = totuși. Mi-a spus că drumul e greu. Cu toate acestea, am stăruit și am învins. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora.

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (Cu valoare demonstrativă, arătînd că ființa sau lucrul al cărui nume îl determină este (mai) apropiat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; cînd stă înaintea substantivului are forma acest, această, iar cînd urmează după substantiv are forma acesta, aceasta; în opoziție cu acel, acela. V. ăst, aist, cest, ist) Să ducem vîlvoarea aceasta înaltă în toate ungherele țării. DEȘLIU, G. 34. Această casă este înconjurată cu o pădure. ISPIRESCU, L. 6. Mătușică, vîră-te aici în sacul acesta. CREANGĂ, P. 142. Mircea! îmi răspunde dealul, Mircea! Oltul repetează. Acest sunet, acest nume valurile îl primesc. ALEXANDRESCU, P. 133. 4 (Cu valoare de articol adjectival; rar) Aicea trăia Petrea... cu soția sa aceasta nouă, în pace și în ticnă. SBIERA, P. 44. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. acestui, acestei, gen.-dat. pl. acestor; (cînd are forma acesta, aceasta) gen.-dat. sg. acestuia, acesteia, gen.-dat. pl. acestora.

ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

❍ESTA... = ACESTA, ĂSTA ...

CESTA adj. și pron. dem. = ACESTA.

CEST¹ adj. și pron. dem. = ACEST.

ACESTA adj. pron. dem. m. (pl. aceștia; gen.-dat. sg. acestuia, pl. acestora); – f. ACEASTA, pl. acestea; gen.-dat. sg. acesteia, pl. acestora) [acest].

NON QUIA DIFFICILIA SUNT, NON AUDEMUS, SED QUIA NON AUDEMUS, DIFFICILIA SUNT (lat.) nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj, ele sunt grele – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 104, 26.

Post hoc, ergo propter hoc (lat. „După aceasta, deci din cauza aceasta”) – Era formula cu care filozofii scolastici demascau eroarea adeseori săvîrșită de a lua o coincidență drept o consecință și de a socoti drept cauză ceea ce n-a fost decît o întîmplare. Din asemenea greșite interpretări privind fapte întîmplătoare s-au născut și multe superstiții. Un exemplu: în anul 1846 a apărut cometa lui Biela. N-a trecut mult și a izbucnit o epidemie de holeră în Europa. Oamenii neștiutori, dar mai ales cei interesați să mențină ignoranța, au făcut de îndată legătura, susținînd că molima, răspîndită după cometă (adică post hoc), era din cauza ei (adică ergo propter hoc). De asemenea, eclipse de soare sau de lună au fost făcute răspunzătoare de izbucnirea unor războaie ulterioare. Cînd vrem să combatem atare confuzii, greșeli și scorniri, putem cita formula de mai sus, prin care ele erau criticate încă din vremuri de mult apuse. FIL.

Honni soit qui mal y pense (fr. în traducere exactă: „Rușine aceluia care de rău gîndește”; sau mai liberă: „Afurisit fie cel ce se gîndește la rele!”) – Deși franțuzești, aceste vorbe ne vin de la... englezi. Ele alcătuiesc deviza celei mai înalte decorații britanice: Ordinul Jartierei, care în principiu nu-i acordat decît suveranilor, șefilor de state, membrilor familiei regale, numărul beneficiarilor fiind limitat la numai 25. Această deviză e brodată în argint pe o jartieră de catifea albastră, pe care bărbații o poartă la genunchiul stîng, iar femeile, la brațul stîng. Expresia, foarte cunoscută și răspîndită pretutindeni, a împlinit respectabila vîrstă de șase sute de ani. Într-adevăr, „Order of the Garter” (Ordinul Jartierei) a fost instituit în anul 1348 de către regele Eduard al III-lea al Angliei, în urma unei nostime întîmplări petrecute la curte cu ocazia unui bal. În timpul dansului, contesa Joan de Salisbury, favorita regelui, a scăpat pe jos jartiera ei albastră. Regele s-a aplecat, a ridicat-o și, spre a abate atenția invitaților de la contesa foarte rușinată, și-a legat jartiera la genunchiul său, exclamînd în franțuzește (căci atunci domneau regi de origine franceză la curtea Angliei, și el era fiul Isabelei a Franței): Honni soit qui mal y pense, cu alte cuvinte: „Cine se gîndește la blestemății, să fie el blestemat!” Cum totuși curtenii nu și-au putut opri un zîmbet, regele, spre a-și consola favorita, i-a făgăduit „să ridice jartiera atît de sus încît pînă și cei mai înalți demnitari vor jindui s-o poarte”. Și a înființat marele ordin avînd ca deviză: Honni soit qui mal y pense. De atunci, expresia aceasta face același serviciu oricărei persoane care, citînd sau spunînd ceva ce ar putea fi înțeles și în sens rău, își previne auditoriul să nu se gîndească la un lucru trivial. Dar de multe ori, o face chiar cu intenția contrară, atrăgînd atenția tocmai asupra interpretării supuse... „afuriseniei”! IST.

Hoc opus, hic labor est (lat. „Aici e greul, aceasta e truda cea mare”) Vergiliu, Eneida (cînt. VI, vers 129) – Cu aceste cuvinte își sintetizează Sibila pledoaria pe care i-o face lui Enea, spre a-l convinge să nu coboare în Infern (cuvinte valabile pentru cei care își închipuie că a-ți lua viața e un mare eroism). Sibila îi spune: „Facilis descensus Averno” – cînt. VI, vers. 126 – (emistih care și el a devenit locuțiune): „e ușor a coborî în Avern” (lac de lîngă Neapoli, considerat în antichitate a fi intrarea în Infern); dar a face cale-ntoarsă, a te înălța din nou la lumină: hoc opus, aici e greul, hic labor est, aici e toată truda. De unde se vede că această expresie indică punctul cel mai greu, dificultatea cea mai mare, spre deosebire de expresia hic iacet lepus (vezi), care servește pentru împrejurări mai puțin grave, pentru piedici mai mici. George Coșbuc ne-a lăsat o minunată traducere a textului vergilian: „…Ușor e să mergi în Avernus. Poarta lui Pluto cel negru deschisă-i ziua și noaptea. Însă ieșirea la lumea de sus și reîntoarcerea-n lume, Asta e greul și răul.” (Aeneis, Cartea VI, vers. 126 – 129). LIT.

Graeca sunt, non leguntur (lat. literal tradus: „E grecește, nu se citește!” În traducere liberă: „Treci peste asta, e grecește”). Expresia se întrebuințează cînd vrem să spunem cuiva: nu te opri asupra lucrului acesta, că „nu-i pentru mintea ta” sau „nu-i pentru tine”, cum spunem copiilor care n-au încă vîrsta să se ocupe de anumite lucruri. Vorba aceasta e moștenită din evul mediu, cînd limba greacă nu mai era învățată nici cunoscută ca înainte vreme și cînd, chiar cărturarii, întîlnind în autorii latini cîte un pasaj sau un citat scris în grecește (ca în Suetoniu, de exemplu: vezi Festina lente) săreau peste el, zicînd: Graeca sunt, non leguntur. Se mai folosește și forma: Graecum est, non legitur. IST.

cest adj. v. ACEST.

ACESTA pron. (pop.) ăsta, (înv. și reg.) cesta, (reg.) aiesta, ista. (~ ce face?)

ACEST adj. (pop.) ăst, (reg.) aiest, cest, iest, ist. (Omul ~.)

ACESTA pron. (pop.) ăsta, (înv. și reg.) cesta, (reg.) aiesta, ista. (~ ce face?)

ACEST adj. (pop.) ăst, (reg.), aiest, cest, iest, ist. (Omul ~.)

SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (fr.) sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.

POST HOC, ERGO PROPTER HOC (lat.) după aceasta, deci din cauza aceasta – Sofism care constă în stabilirea legăturii cauzale între două evenimente sau fapte pe baza simplei lor succesiuni în timp.

NON ERAT HIC LOCUS (lat.) acestea nu-și aveau locul aici – Horațiu, „Ars poetica”, 19. Îndemn la evitarea digresiunilor inutile sau a cuvintelor superflue.

acest adj. m. (antepus), g.-d. acestui, pl. acești; f. sg. această, g.-d. acestei, pl. aceste, g.-d. m. și f. acestor

ME, ME ADSUM QUI FECI! (lat.) sunt aici, eu, cel care am săvârșit (această faptă) – Vergiliu, „Eneida”, IX, 427. Tânărul troian Nisus ia asupra sa întreaga răspundere pentru omorurile săvârșite în tabăra rutililor împreună cu prietenul său Eurial pentru a-i salva acestuia viața. Devotament prietenesc dus până la sacrificiul suprem.

IN HOC SIGNO VINCES (lat.) sub acest semn vei învinge – Eusebiu, „De vita Constantini”, I, 28. Deviză a împăratului creștin Constantin cel Mare, înscrisă sub semnul unei cruci pe stindardele armatei sale, înainte de lupta cu Maxențiu. Astăzi expresia se folosește pentru a arăta calea pe care trebuie să o urmeze cineva pentru a-și realiza un ideal.

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.

HOC OPUS, HIC LABOR EST (lat.) aceasta e truda, aici e greutatea – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129. Nu coborârea în Infern, ci revenirea pe Pământ e grea. Astfel îl previne Sibila din Cumae pe Enea, care îi ceruse să-l conducă în Infern.

GRAECA SUNT, NON LEGUNTUR (lat.) (aceste cuvinte) sunt scrise pe grecește, nu se citesc – Avertisment asupra unui text ininteligibil, dificil, în Evul Mediu, limba greacă nemaifiind cunoscută, pasajele scrise în grecește din lucrările latine se săreau.

ET QUORUM PARS MAGNA FUI (lat.) și în acestea am avut rol însemnat – Vergiliu, „Eneida”, II, 6. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. Cuvintele indică participarea totală a unei persoane la frământările epocii.

AD PERPETUAM REI MEMORIAM (lat.) spre veșnică aducere aminte a acestei fapte – Text utilizat pe inscripțiile comemorative.

acest, adj. și pron. – Aceasta, pron. f. (cu sens de neutru): după aceasta, apoi; afară de aceasta, pe deasupra, în plus. – Var. (Mold.) aest (înv.), cest. Mr. aestu, aistu, megl. țista, istr. țăsta. Forme ale adj. antepus: acest (f. această), gen. acestui (f. acestei); pl. acești (f. aceste), gen acestor. Ca adj. postpus și ca pron., i se adaugă -a enclitic, cf. acel. < Lat. *eccum istum (Pușcariu 11; Candrea-Dens., 103; REW 4553; DAR; cf. Sandfeld, Syntaxe, 154-9); cf. it. questo, v. fr. cest (fr. ce), v. sp. aquesto. Pentru -a, cf. acel. Der. acestași, adj. și pron. (acesta însuși), cu -și, cf. același; acestălalt, adj. și pron. (cestălalt), cf. Iordan, BF, VI, 150.

dintr-acesta prep. + pr.

acesta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. acestuia, pl. aceștia (sil. -tia/-ti-a); f. sg. aceasta, g.-d. acesteia, pl. acestea (sil. -tea), g.-d. m. și f. acestora

ĂST (pl. ăști, gen.-dat. sg. ăstui, pl. ăstor); – ASTĂ (pl. aste; gen.-dat. sg. astei, pl. astor) I. adj. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară 1 = ACEST, ACEASTĂ ¶ 2 În legătură cu expresiuni de timp formează loc. adv. ca: ăst an, (de) astă dată, astă seară, astă noapte ¶ 3 Pe lîngă numele de anotimpuri, are înțelesul de trecut, precedent: astă iamă, astă vară, etc. II. ĂSTA (pl. ăștia; gen.-dat. sg. ăstuia, pl. ăstora); – 'ASTA (pl. astea; gen.-dat. sg. asteia, pl. astora) adj. și pron. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară ¶ 1 = ACESTA, ACEASTA ¶ 2 ASTA (pl. astea), întrebuințat în înțeles general: asta-i asta, acesta-i lucrul de căpetenie, acum vine partea mai grea; ei, asta e! se zice cuiva care întreabă sau face ceva nepotrivit; ba asta, ba ceea, ba una, ba alta; una ca asta, așa ceva [lat. ĭste].

iaste¹ pd, ad vz acesta

ACEST adj. dem. m. (pl. acești; gen.-dat. sg. acestui, pl. acestor); – f. ACEASTĂ (pl. aceste; gen.-dat. sg. acestei, pl. acestor) [lat. ecce-ĭstum].

acesta², ~asta pd vz acest corectat(ă)

ACEST, ACEASTĂ, acești, aceste, adj. pron. dem. (antepus) 1. (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Această casă. 2. (În legătură cu substantive care arată momentul, răstimpul, epoca în care se petrece o acțiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.- dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

acest, această ad [At: COD. VOR.² 1771 / Pl: ~cești, ~e / G-D: ~ui, ~ei (Pl: ~stor) / E: lat ecce-istu, ecce-ista] 1-2 (Antepus) Care este (relativ) apropiat în spațiu sau în timp de vorbitor. 3 (În legătură cu substantive care denumesc momentul sau perioada în care se petrece o acțiune). Care este în curs Si: curent, prezent.

acesta¹, aceasta ad, pd [At: COD. VOR.² 4^V/13 / Pl: -eștia, -tea / G-D: -tuia, -teia, (Pl: ~ra) / E: ecce-istu, ecce-ista] 1-4 pd Indică ființa (sau obiectul) care este (relativ) apropiat de vorbitor. 5 ad (Postpus) Acest (1).

ACESTA, ACEASTA, aceștia, acestea, pron. dem., adj. pron. dem. (postpus) 1. Pron. m. și f. postpus: (Indică pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor). Ce e aceasta? ◊ Loc. adv. Pentru aceasta = din această cauză, de aceea. (În) afară de (sau pe lângă) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totuși. 2. Adj. dem. (postpus) (Arată că ființa, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determină se află aproape, în spațiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. *ecce-istu, ecce-ista.

aest, aiastă^[1] pd, ad vz acest

aesta^[1] pd, ad vz acesta

cist¹ pdm vz acest

iast, ~ă^[1] pd, ad vz acesta