principiu sn [At: ÎNV. VIN. 4/26 / V: (înv) ~ie sf princip, ~pe, ~nsip, ~nțip, ~nțipie sf, ~nțip~ / Pl: ~ii, (înv) ~ri, ~ie, ~pe / E: lat pricipium, ger Prinzip, fr principe, it principio] 1 Cauză inițială, constituindu-se în punctul de plecare al lumii fizice și spirituale. 2 Element esențial al materiei Si: bază, fundament. 3 Însușire cuprinsă în constituția unui lucru, reprezentând forța naturală, energia acestuia. 4 (Chm; îs) ~ activ Substanță care dă caracterul specific unui produs de origine vegetală sau animală. 5 Lege fundamentală, conform căreia se desfășoară fenomenele din natură. 6 Noțiune sau teză de bază a unei științe. 7 Conținut teoretic al unui sistem, al unui meșteșug, al unei arte etc. 8 (Îla) De ~ (sau ~ii) Care are caracter teoretic, general și preliminar. 9 (Îlav) În ~ Din punct de vedere teoretic Si: principial (7). 10 (Îal) În linii generale Si: principial (8). 11 (Îlav) Din ~ Conform unui punct de vedere general, hotărât o dată pentru totdeauna. 12 (Spc; lpl) Totalitate a legilor și a noțiunilor de bază ale unei discipline. 13 (Spc; lpl; ccr) Lucrare cu caracter special care cuprinde legi și noțiuni de bază ale unei discipline Si: tratat. 14 (Log; spc) Propoziție folosită ca punct de plecare în demonstrarea unei clase de propoziții care nu este deductibilă din acestea. 15 Regulă sau normă de acțiune, de comportare, de apreciere etc. căreia i se conformează sau ar trebui să i se conformeze un individ sau un grup social. 16-17 (D. oameni; îla) Cu (sau de ori fără) ~ii (Cu sau) fără convingeri sau norme de conduită precise.