PRIMOGENITÚRĂ s. f. (Livr.; mai ales în familiile domnitoare, princiare, nobiliare) Întâietate, prioritate pe care o are (în unele țări) cel dintâi născut dintre mai mulți frați în dobândirea anumitor drepturi; primogenit. – Din fr. primogéniture.

PRIMOGENITÚRĂ s. f. Întâietate, prioritate pe care o are (în unele țări) cel dintâi născut dintre mai mulți frați în dobândirea anumitor drepturi; primogenit. – Din fr. primogéniture.

PRIMOGENITÚRĂ s. f. (Învechit) Întîietate, prioritate după naștere între frați, Dreptul de primogenitură = dreptul întîiului născut.

PRIMOGENITÚRĂ s.f. Prioritatea pe care o are cel dintâi născut dintre frați (mai ales în familiile nobile și domnitoare). [< fr. primogéniture, cf. lat. primogenitus < primus – întâi, gignere – a naște].

PRIMOGENITÚRĂ s. f. prioritate pe care o are cel dintâi născut între frați (în familiile nobile și domnitoare). (< fr. primogéniture)

PRIMOGENITÚRĂ ~i f. Privilegiu (în unele țări) în obținerea unor drepturi de care se bucură într-o familie primul dintre frați. /<fr. primogéniture

primogenitură f. întâietate de naștere: dreptul de primogenitură, privilegiu ce atribuia fiului întâiu născut cea mai mare parte a moștenirii (obiceiu încă existent în Anglia).

*primogenitúră f., pl. ĭ (d. lat. primo-génitus, maĭ întîĭ născut; fr. primogéniture, it. primogenitura). Calitatea de a fi primu născut: pentru un blid de linte, Isav șĭ-a vîndut dreptu de primogenitură.

primogenitúră (rar) s. f., g.-d. art. primogenitúrii

primogenitúră s. f., g.-d. art. primogenitúrii