prietenie [At: ANON. CANTAC., ap. CM I, 130 / P: pri-e~ / V: (îrg) pre~, ~tin~, (înv) ~iit~, (reg) pretin~, ~itin~ / Pl: ~ii / E: prieten + -ie] 1 Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane. 2 Relație care se stabilește între persoane, pe baza prieteniei (1) Si: amiciție, (îvp) prieteșug (1), (înv) prietnicie (1), (îvr) pretenime. 3 Atitudine plină de afecțiune, de amabilitate etc. față de cineva. 4 (Îlav) Cu ~ În mod amabil Si: binevoitor, prietenos (2), afabil, afectuos. 5 (Îlav) Fără ~ Lipsit de amabilitate Si: ostil, rece. 6 (Reg) Tovărășie. 7 Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, interese comune Si: (înv) prieteșug (3), (înv) prietnicie (3). 8 (Pex; euf) Iubire între persoane de sex opus.