prícină (vest) și pricínă (est) f., pl. ĭ (vsl. pričina, cauză, d. činŭ, ordin, rang; sîrb. pričina, rus. pričina. V. cin). Cauză: n’a putut pleca din pricina ploiĭ, din pricina ta. Motiv, pretext: a căuta pricină de ceartă. Ceartă, pretext de ceartă: a căuta pricină cu lumînarea. Vechĭ. Proces cauză: a apăra pricina cuĭva. A da pricina pe cineva (Vechĭ), a da vina pe el, a-l acuza. A fi de pricină, a fi cauza unuĭ răŭ. Cel cu pricina, cel în chestiune, cel de care e vorba: ĭacătă casa cu pricina! A te pune de pricină (Sadov. VR. 1907, 9, 311), a te opune, a face dificultățĭ. V. price.