pribegit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. I, 115 / V: (reg) ~băgit^[1] / Pl: ~giți, ~e / E: pribegi] (Asr) 1 Care își părăsește locul natal, țara, spre a se refugia în alt loc. 2 Care trăiește într-un loc străin, unde a fost obligat să se refugieze. 3 Care rătăcește din loc în loc Si: (rar) pribegitor.