pretură sf [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~ri / E: lat praetura, fr préture] 1 (În vechea organizare administrativ-teritorială a României) Instituție în care își exercita funcția pretorul¹ (3). 2 Serviciu al pretorului¹ (3). 3 Funcție a pretorului¹ (3). 4 (Pex) Local în care pretorul¹ (3) își exercita funcția.

PRETURĂ, preturi, s. f. (În vechea organizare administrativă) Serviciul pretorului (1); localul unde funcționa acest serviciu. Avea destui sprijinitori chiar aici, unde ne aflăm, la pretură. V. ROM. mai 1954, 20.

PRETURĂ s.f. 1. (Ist.; la romani) Demnitatea și funcția de pretor. 2. (În trecut) Serviciul pretorului (3); local unde funcționa acest serviciu. [< lat. praetura, cf. fr. préture].

PRETURĂ s. f. 1. (la romani) demnitatea, funcția de pretor. 2. (în trecut) serviciul, funcția pretorului (3); local unde își exercita funcția. (< lat. praetura, fr. préture)

PRETURĂ ~i f. 1) Instituție condusă de un pretor. 2) Sediul acestei instituții. /<lat. praetura

pretură s. f., g.-d. art. preturii; pl. preturi

pretură s. f., g.-d. art. preturii; pl. preturi

pretură s. f., g.-d. art. preturii; pl. preturi

pretúră, preturi, s.f. (arh.) Instituție a pretorului (în vechea organizare administrativă a României): „…protopopul a înaintat cererea preturii din Vișeu” (Câmpeanu, 2016). (Sf. sec. XIX). – Din lat. praetura (DEX).