prerogativă sf [At: (a. 1782) URICARIUL XI, 263 / V: (îvr) ~iv sn / Pl: ~ve / E: lat praerogativa, fr prérogative] 1 Privilegiu de care se bucură în exclusivitate o persoană sau o colectivitate și care este legat de exercitarea unei funcții, de apartenența la o clasă socială, la o situație juridică etc. 2 (Pgn) Aptitudine care aparține în exclusivitate unei ființe umane. 3 (Pgn) Avantaj de care se bucură cineva, prin calitățile sale. 4-5 (Privilegiu sau) împuternicire acordat(ă) în exclusivitate șefului unui stat sau unui demnitar.