prefixa vt [At: BUC. FIL. III, 186 / Pzi: ~xez / E: fr préfixer] A atașa un prefix (1) unui cuvânt pentru a forma un derivat.

PREFIXA, prefixez, vb. I. Tranz. A adăuga un prefix unui cuvînt.

PREFIXA vb. I. tr. A adăuga un prefix la un cuvînt. [< fr. préfixer].

PREFIXA vb. tr. a atașa un prefix unui cuvânt. (< fr. préfixer)

A PREFIXA ~ez tranz. (cuvinte) A înzestra cu prefix (pentru a forma un derivat). /<fr. préfixer

PREFIX, prefixe, s. n. 1. Afix care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat. 2. (În telefonia interurbană automată) Număr care indentifică o anumită localitate sau țară și se formează înaintea numărului de telefon al abonatului. – Din fr. préfixe, lat. praefixus.

prefix sn [At: DDRF / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~e / E: fr préfixe] 1 Afix care se atașează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt pentru a forma un derivat. 2 Indicativ folosit în telefonia automată pentru localizarea apelului înaintea formării numărului postului solicitat.

prefixă sf vz prefix

PREFIX, prefixe, s. n. 1. Afix care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat. 2. (În telefonia interurbană automată) Număr care identifică o anumită localitate sau țară și se formează înaintea numărului de telefon al abonatului. – Din fr. préfixe, lat. praefixus.

PREFIX, prefixe, s. n. Particulă (formată dintr-un sunet sau dintr-un grup de sunete) care pusă înaintea unui cuvînt formează cu acesta alt cuvînt, cu înțeles deosebit. În cuvîntul «nemuncit», ne este un prefix. ▭ Antonimele formate cu prefix de la cuvîntul luat ca punct de plecare pot evolua diferit față de acesta. GRAUR, F. L. 130.

PREFIX s.n. 1. Particulă care pusă la începutul unui cuvînt formează împreună cu el un alt cuvînt cu alt înțeles. 2. (Telec.) Indicativ. [< fr. préfixe, cf. lat. praefixus].

PREFIX s. n. 1. afix care se atașează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt, pentru a forma un cuvânt nou. 2. (telec.) indicativ de apel; număr care indică o anumită localitate sau țară și trebuie format înaintea numărului de telefon al abonatului. (< fr. préfixe, lat. praefixus)

prefix s. n. (comunic.) Indicativ telefonic ◊ „Din această zi, un nou prefix – 84.” I.B. 20 XII 73 p. 3. ◊ „Puteți vorbi telefonic și cu Sinaia formând înaintea numărului dorit, prefixul 973.” I.B. 6 V 74 p. 3. ◊ „Impulsurile electrice pentru convorbirile telefonice interurbane cu prefix se înregistrează pe același contor.” Sc. 10 XII 75 p. 2; v. și I.B. 30 IV 74 p. 1 (din it. prefisso (interurbano); formal din fr. préfixe; DTP; DN, DEX – alte sensuri, DN3, DEX-S)

PREFIX ~e n. 1) gram. Afix care se atașează înaintea radicalului sau a temei pentru a forma un derivat. 2) (în telefonia automată) Indicativ de apel interurban al unei localități sau al unei țării. /<fr. préfixe, lat. praefixus

prefix n. particulă pusă înaintea unor vorbe spre a le modifica sensul: ex. pre-zic, stră-luci.

*prefíx n., pl. e (lat. praefixus, part. d. praefígere, a înfige înainte. V. afix). Gram. Particulă care se pune înaintea uneĭ vorbe ca să-ĭ modifice înțelesu. De ex.: pre în pre-fix, pre-zic, su în su-pun.

prefixa (a ~) vb., ind. prez. 1 prefixez, 3 prefixează; conj. prez. 1 să prefixez, 3 să prefixeze

prefixa (a ~) vb., ind. prez. 3 prefixează

prefixa vb., ind. prez. 1 sg. prefixez, 3 sg. și pl. prefixează

prefix s. n., pl. prefixe

prefix s. n., pl. prefixe

prefix s. n., pl. prefixe

Prefix ≠ sufix

PREFIX s. n. (< fr. préfixe, cf. lat. praefixus < prae „înainte” + fixum „așezat”): afix (v.) lexical sau particulă cu sens abstract care se atașează înaintea rădăcinii sau a temei unui cuvânt, pentru a forma un derivat, un cuvânt nou. În limba română actuală numai cinci p. servesc efectiv la formarea de cuvinte noi: des- (dez-, de-), în (îm-), ne-, răs- (răz-) și re-. Astfel, descătușa (< des- + cătușă + suf. -a), descreți (< des- + creț + suf. -i), dezgropa (< dez- + groapă + suf. -a), dezvinovăți (< dez- + vinovat + suf. -i), dejuga (< de- + jug + suf. -a), desăra (< de- + săra), desăvârși (< de- + săvârși), încolăci(< în- + colac + suf. -i), îngălbeni (< în- + galben + suf. -i), împerechea (< îm- + pereche + suf. -a), îmbătrâni(< îm-+ bătrân + suf. -i), necinstit (< ne- + cinstit), neadevăr (< ne- + adevăr), neîntâlnit (< ne- + întâlnit), nemulțumit (< ne- + mulțumit), răsputeri (< răs- + puteri), răzbucuros (< răz- + bucuros), răzgândi (< răz- + gândi), răscumpăra (< răs- + cumpăra), răzjudeca (< răz- + judeca), reacoperi (< re- + acoperi), redobândi (< re- + dobândi) etc. La unele cuvinte se constată chiar un cumul de prefixe: nedezlipit, nerecunoscător, neîncrezător, reîmpăduri, reîntineri etc. ◊ ~ internațional: p. savant, de origine greacă sau latină, folosit în terminologia tehnico-științifică a limbajelor de specialitate din cadrul limbilor evoluate, ca de exemplu a-, an-, im-, i-, ante- („înainte”), anti- („contra”), arhi- („foarte”), bi- („de două ori”), circum- („împrejur”), con- (co-) („împreună”) contra- („împotrivă”), ex- („în afara”), extra-(„exterior”, „foarte”), hiper- („peste măsură de”), hipo- („foarte mic”), inter- („între”, „în corelație cu”), intra- („înăuntru”), intro- („înăuntru”), post- („după”), pre- („înainte de”), sub („dedesubt”), supra- („deasupra”, „foarte”), tri- („trei”), ultra- („dincolo de limită”, „foarte”) – afon, alogic; anorganic, analfabet; inadaptabil, indispune, inegalitate; impropriu, impolitețe; imoral, ilizibil; antepenultim, antevorbitor; antidot, antiepidemic; arhicunoscut, arhidiacon; bianual, bioxid; circumscrie, circumscripție; concetățean, conlucra, coautor; contrasemnat, contraindicat, contrapropunere; excentric, exmatriculat; extrașcolar, extrafin; hipersensibil, hiperurbanism; hipoaciditate, hipotensiune; interacțiune, interplanetar, interzice; intramuscular, intravenos; introducere, introvertit; postbelic, postpune; precuvântare, prefabricat, prevedea; subcarpatic, subgrupă, subînțelegere; supracopertă, suprapune, suprasensibil; trisilabic, tricolor; ultrascurt, ultrasunet etc. ◊ ~ privativ: p. care exprimă lipsa, excluderea, ca de exemplu a-, an-, de-, des-, (dez-) – amoral, afon, analfabet, anorganic, dejuga, deșuruba, desperechea, descălțat, dezbrăcat etc. ◊ ~ negativ: p. care neagă valoarea semantică a bazei cuvântului sau una din valorile posibile ale acesteia, ca de exemplu i-, im-, in- și ne- – imoral, impropriu, inegalitate, neîncredere, nesupunere, neacoperit etc. ◊ ~ delocutiv: p. de origine prepozițională care formează cuvinte de la locuțiuni, ca de exemplu de și în- (îm-) – desăvârșit (< lucru de săvârșit), împerechea (< a pune în pereche), înfățișa (< a pune în față) etc. ◊ ~ iterativ: p. care exprimă repetarea, ca de exemplu răs- (răz-) și re – răsciti, răscumpăra, răzda, realege, realipi, retipări etc.

a schimba prefixul expr. (d. oameni) a împlini o vârstă la care se schimbă prima cifră a numărului de ani.