PREEMINENȚĂ, preeminențe, s. f. 1. Demnitate, privilegiu al unui rang. 2. Superioritate a cuiva sau a ceva. [Pr.: pre-e-] – Din fr. prééminence.

preeminență sf [At: I. GOLESCU, C. / P: pre-e~ / V: (înv) prem~ / Pl: ~țe / E: fr prééminénce] (Liv) Superioritate în rang, în demnitate, în importanță, în merite, în valoare, în drepturi etc. a cuiva sau a ceva.

PREEMINENȚĂ, preeminențe, s. f. (Livr.) Superioritate a cuiva sau a ceva. [Pr.: pre-e-] – Din fr. prééminence.

PREEMINENȚĂ, preeminențe, s. f. Superioritate prin rang sau prin demnitatea ocupată de cineva.

PREEMINENȚĂ s.f. Superioritate netă. [Pron. -pre-e-. / cf. fr. prééminence, lat. praeeminentia].

PREEMINENȚĂ s. f. 1. demnitate, privilegiu al unui rang. 2. superioritate (în rang, în merite). (< fr. prééminence, lat. praeeminentia)

PREEMINENȚĂ ~e f. Caracter preeminent. [Sil. pre-e-] /<fr. prééminence

preeminență f. superioritate.

preeminénță f., pl. e (lat. prae-eminentia). Superioritate în rang, demnitate, drepturĭ: a avea preeminență asupra cuĭva.

preminență sf vz preeminență

preeminență (superioritate) s. f., g.-d. art. preeminenței; pl. preeminențe

preeminență (superioritate) s. f., g.-d. art. preeminenței; pl. preeminențe

preeminență s. f. → eminență

PREEMINENȚĂ s. v. superioritate.

preeminență s. v. SUPERIORITATE.