predică sf [At: (a. 1810) BV III, 24 / V: (reg) pedrică, prădică, pridică, priedică / A și: (reg) predică / Pl: ~ici, (rar) ~ice, (îrg) ~iche / E: it predica] 1 Cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic și cuprinzând învățături cu caracter moral Si: (îrg) predicație¹, (înv) didahie, omilie, predicare (2), propovăduire, propovedanie. 2 (Prt) Expunere orală sau scrisă cu conținut moralizator. 3 (Pex) Mustrare.