pozitron sm [At: MACAROVICI, CH. 199 / Pl: ~i / E: fr positron, ger Positron] (Fiz) Particulă elementară, nestabilă, întâlnită rar în natură, care are masa egală cu a electronului, și a cărei sarcină electrică este pozitivă și egală în valoarea absolută cu sarcina electronului Si: antielectron.

POZITRON, pozitroni, s. m. Particulă elementară nestabilă, care are aceeași masă ca și electronul și a cărei sarcină electrică este pozitivă, egală în valoare absolută cu sarcina electronului.

POZITRON s.m. Particulă elementară instabilă, care are aceeași masă ca electronul, cu sarcină electrică pozitivă, egală în valoare absolută cu sarcina electronului; antielectron. [Pl. -oni, (s.n.) -oane, var. poziton s.m. / < germ. Positron, engl. positron, fr. positon < pozi(tiv) + (elect)tron].

POZITRON s. m. particulă elementară de masă egală și sarcină electrică egală în valoare absolută cu a electronului, dar pozitivă; antielectron. (< fr. positron, germ. Positron, rus. pozitron)

POZITRON ~i m. fiz. Particulă elementară cu sarcina electrică pozitivă și cu masa egală cu a electronului; antielectron. /<fr. positron

POZITON s.m. v. pozitron.

pozitron (particulă elementară) (desp. -zi-tron) s. m., pl. pozitroni

pozitron (particulă elementară) (-zi-tron) s. m., pl. pozitroni

pozitron (particulă elementară) s. m. (sil. -tron), pl. pozitroni

POZITRON s. (FIZ.) antielectron.

POZITRON s. (FIZ.) antielectron.

POZITRÓN (< fr., germ. {i}; {s} lat. positivus „pozitiv” + fr [elec]tron) s. m. (FIZ.) Particulă elementară având aceeași mașă și spin ca și electronul, dar sarcină pozitivă, antiparticula electronului; antielectron. A fost preconizat (1931) de P. Dirac și descoperit în razele cosmice de C.D. Anderson (1932).