pozitivism sn [At: CONCORDIA, 4²/68 / S și: positivism / Pl: ? / E: fr positivisme] 1 (Rar) Interes exagerat pentru problemele practice, materiale Si: practicism, utilitarism. 2 Tendință de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele imediate și personale Si: practicism, utilitarism. 3 Curent filozofic din sec. XIX-XX, care respinge filozofia ca reprezentare teoretică generalizată a lumii, limitându-se la faptele confirmate de experiență și negând astfel posibilitatea cunoașterii esenței (și a cauzelor) fenomenelor. 4 (Fil; îs) ~ logic Neopozitivism. 5 Curent în științele juridice care admite numai esența dreptului pozitiv (8). 6 (Lit) Tendință, curent în critica literară care adoptă metodele scientiste în cercetarea fenomenului literar. 7 Modalități de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată.