potroníc m. (pol. póltoraczny, de un leŭ și jumătate. V. polturac și potor). O veche monetă de argint care, la 1621, valora 9 banĭ (= așpri), apoĭ 10 supt Fanarioțĭ. (Eraŭ și potronicĭ de argint = 6 așpri). Plata în talerĭ germanĭ se numea „în banĭ proștĭ, talerĭ proștĭ” saŭ „banĭ potronici”. (Iorga, Negoț. 220). V. costandă.