potir sn [At: CORESI, L. 319/4 / V: (înv) ~iu / Pl: ~e / E: slv потирь, ngr ποτήριον] 1 Vas de metal prețios, de forma unui pahar cu picior, cu gura largă și de obicei cu marginile răsfrânte, în care preotul sfințește cuminecătura în timpul liturgiei și o păstrează pentru împărtășanie. 2 (Pex) Conținut al unui potir (1). 3 Cupă de aur, de argint cu gura largă și cu marginile răsfrânte. 4 (Pex) Conținut al unui potir (3). 5 (Pan) Parte a unei flori alcătuită din caliciu și corolă. 6 (Prc) Caliciu. 7 (Prc) Corolă. 8 (Pan) Floare în formă de potir (1).