poticălit, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 212^V/10 / Pl: ~iți, ~e / E: poticăli] (Îvr) 1 Care a fost abătut de la calea cea dreaptă Si: amăgit, corupt. 2 Înșelat. 3 Copleșit. 4 Încărcat. 5 Pedepsit. 6 Expus pericolului.

POTICĂLIT adj. (Mold.) Corupt; înșelat, păcălit. (Substantival) De încredzămînt poticăliților, să mi să îndoiască a veni spre pocăință. DOSOFTEI, VS. Etimologie: poticăli. Vezi și poticală, poticăli.

poticăli [At: DOSOFTEI, V. S. decembrie 211^v/22 / Pzi: ~lesc / E: poticală¹] (Îvr) 1 vt A abate de la comportarea cinstită, morală Si: a amăgi, a corupe. 2 vt A înșela. 3 vt A copleși. 4 vi A încărca. 5 vt A pedepsi. 6 vr A se pune în pericol Si: a se expune.

POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (învechit și popular) A amăgi, a păcăli. Cînd văzură cum i-a poticălit ciobănașul, se luară cu mîinile de păr. ISPIRESCU, L. 249.

POTICĂLÍ, poticălesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A amăgi, a păcăli. – Din poticală.

POTICĂLI vb. (Mold.) A corupe; a înșela, ă păcăli. Cu direptul i s-au pus numele lacov, că m-au poticălit de d<o>a ori cu asta. DP, 17^v. Înșelat și poticălit de pizmașul omenescului rod. DOSOFTEI, VS. Etimologie: poticală + suf. -i. Vezi și poticală, poticălit. Cf. c e l u i, î n c e l u i, o p ă c i.

poticălì v. 1. a da de potcă: când văzură cum i-a poticălit ciobănașul ISP.; 2. a copleși, a încărca: m’a poticălit D-zeu cu bătrânețile ISP. [Cf. ceh. POTIKATI, a întâlni (v. potcă)].

poticălésc v. tr. (d. poticală). Dos. Azĭ Munt. Abat din drum, duc pe drum răŭ: dracu m’a poticălit să trec pe acolo. Lovesc, copleșesc: m’a poticălit Dumnezeŭ cu bătrînețile (Isp.).

poticălít, poticălítă, adj. (înv.) care a fost abătut de la calea cea dreaptă; amăgit; înșelat, păcălit.

poticălí, poticălésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a veni necazul, a da de belea. 2. a copleși, a încărca, a împovăra; a pedepsi. 2. a copleși, a încărca, a împovăra; a pedepsi. 3. (refl.) a se primejdui, a se pedepsi. 4. a abate, a amăgi, a corupe; a înșela, a păcăli