POSTUM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.

postum, ~ă a [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~e / E: fr posthume, lat postumus] 1-2 smf, a (Jur) (Copil) născut după moartea tatălui său. 3-4 sf, a (Operă literară, muzicală, științifică etc.) care este publicată pentru prima dată după moartea autorului. 5 av (D. opere literare, muzicale, științifice etc.) Publicat pentru prima dată după moartea autorului. 6 a (D. distincții, aprecieri etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște după moarte. 7 a (Pgn) Care are loc, se produce, apare, se manifestă, se atribuie după moartea celui la care se referă.

POSTUM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.

POSTUM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre o operă literară sau științifică) Rămas în manuscris și publicat după moartea autorului. Materialul poetic postum [al lui Eminescu] abia acum se dezvăluie într-o bogăție copleșitoare. SADOVEANU, E. 83. ◊ (Substantivat, f.) «Făt-Frumos fiul iepei» ar fi să fie o «postumă» [a lui Creangă]. IBRĂILEANU, S. 150. 2. (Despre o calitate, un merit etc.) Care se acordă, se atribuie, se recunoaște cuiva după moarte. De această onoare postumă nu poate scăpa nici un om de talent. CARAGIALE, O. III 243. Pentru a-și răpi chiar gloria postumă, ei răspîndeau acum în popor [o] odioasă anecdotă. HASDEU, I. V. 167. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui.

POSTUM, -Ă adj. 1. Descoperit, dat publicității după moartea autorului. 2. Întîmplat după moartea cuiva. 3. (Despre un copil) Născut după moartea tatălui. [< lat. postumus].

POSTUM, -Ă adj. 1. (și s. f.) descoperit, publicat după moartea autorului. ◊ (p. ext.) întâmplat după moartea cuiva. 2. (despre copii) născut după moartea tatălui. (< fr. posthume, lat. posthumus)

POSTUM ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere literare, științifice etc.) Care a fost publicat după moartea autorului; publicat după moartea autorului. 2) (despre distincții) Care se conferă după moarte; acordat după moarte. 3) jur. (despre copii) Care a apărut pe lume după moartea tatei; născut după moartea tatei. /<fr. posthume, lat. postumus

postùm a. 1. născut după moartea tatălui: copil postum; 2. publicat după moartea autorului: operă postumă.

*póstum, -ă adj. (lat. póstumus, superlativu d. post, după, ca ultimus, ultumus d. ultra. V. posterior). Născut după moartea tatăluĭ: fiŭ póstum. Publicat după moartea autoruluĭ: opere póstume. – Fals -úm (după fr.).

postum adj. m., pl. postumi; f. postumă, pl. postume

postum adj. m., pl. postumi; f. postumă, pl. postume

postum adj. m., pl. postumi; f. sg. postumă, pl. postume

postumă s. f., g.-d. art. postumei; pl. postume

postumă s. f., g.-d. art. postumei; pl. postume

Postum ≠ antum