postrig s [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 6371 / Pl: nct / E: slv постригъ] (Înv) 1 Ceremonie a intrării cuiva în rândul călugărilor. 2 (D. cărți bisericești; îla) De ~ Care servește la ceremonia intrării cuiva în rândul călugărilor. 3 (D. oameni; îal) Care aparține, prin călugărire, unei mănăstiri. 4 (Pex) Mănăstire. 5 Tagmă călugărească. 6 (Pgn) Stare socială Si: rang¹.

postríg n., pl. urĭ (vsl. postrigŭ, foarfece, pin aluz. la tunderea călugărilor la intrarea lor în tagmă. Azĭ li se taĭe numaĭ puțin păr). Vechĭ. Sacrarea unuĭ călugăr. Fig. Starea socială de la începutu cariereĭ: a rămas cum ĭ-a fost postrigu.

postrig (-guri), s. n. – 1. Ceremonia călugăririi. – 2. Mănăstire. – 3. Rang. Sl. postrigŭ „foarfecă” (Tiktin). – Der. postrigaș, s. m. (călăgăr). Cuvinte înv.

POSTRIG s. v. călugărire.

postrig s. v. CĂLUGĂRIRE.

POSTRIG subst. 1. (Mold.) Ceremonia călugăririi. S-au călugărit și la postrig i-au fost nănaș împăratul. DOSOFTEI, VS. ♦ Mănăstire. Vrură părinții de la postrig să-i aducă oasele. DOSOFTEI, VS. 2. (Mold., Olt.) Tagmă călugărească. A: Călugărul nu i sa cade sâ-ș lasă postrigul lui și să umble încoace și încolo. PRAV., 96^v. B: Călugărul să nu iasă de la postrigul lui fără de o nevoie mare. PRAV. GOV. 3. (Mold.) Stare socială, rang. Și-i sărăciră de rămasără cum le-u fostu postrigul, mojici. NECULCE. I-au blagoslovit Dumnădzău să să înmulțască careș pe postrigul lui. CRON. SEC. XVIII, 18^r. Etimologie: sl. postrigŭ. Vezi și postrigaș, postrigi.

postrig s.n. (înv.) 1. ceremonia intrării cuiva în rândul călugărilor. 2. mânăstire. 3. tagmă călugărească; stare socială, rang de călugăr.