posteucă sf [At: CIHAC, II, 280 / V: (reg) ~tiocă / Pl: ~uci, ~uce / E: ucr dal подставка (lit підставка)] 1 (Pop) Bucată de lemn pe care se sprijină osia carului, în timp ce se unge Si: (reg) vârtej. 2 (Reg; îcs) De-a postioca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

POSTEUCĂ, posteuci, s. f. Lemn, scurt și gros, cu care se ridică și se sprijină osia carului în timp ce se unge. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca. CREANGĂ, P. 106. – Pronunțat: -teu-.

POSTEUCĂ ~ci f. pop. Bucată de lemn pe care se sprijină carul, când se scoate roata pentru a unge osia. /<bulg., rus. podstavka

posteucă f. Mold. butuc ce sprijină osia carului când se unge: de inima căruței atârnau păcornița și posteuca CR. [Origină necunoscută].

postéŭcă f., pl. e și ĭ (rus. podstávka, d. padstávitĭ, a pune dedesupt). Est. Lemnu cu care se ridică caru cînd trebuĭe uns. – Și postĭócă, pl. ĭ. V. víncĭ.

postiocă sf vz posteucă

posteucă (pop.) (desp. -teu-) s. f., g.-d. art. posteucii; pl. posteuci

posteucă (pop.) (-teu-) s. f., g.-d. art. posteucii; pl. posteuci

posteucă s. f. (sil. -teu-), g.-d. art. posteucii; pl. posteuci

POSTEUCĂ s. (reg.) vârtej. (~ pentru ungerea roților carului.)

POSTEUCĂ s. (TEHN.) (reg.) vîrtej. (~ pentru ungerea roților carului.)