3 definiții pentru poslușitor
Explicative DEX
poslușitor, ~oare sm, a [At: BIBLIA (1688), pref 6/49 / Pl: ~i, ~oare / E: posluși + -tor] (Înv) 1-2 (Persoană) care slujea cuiva.
Regionalisme / arhaisme
POSLUȘITOR adj. și s.m. (ȚR) (Persoană) care slujea cuiva. Dumnezău în ceriu are duhuri poslușitoare. BIBLIA (1688). De mare lucruri să învrednicise a fi poslușitoriu. BIBLIA (1688). Etimologie: posluși + suf. -lor. Vezi și poslușanie, posluși, poslușire, poslușnic.
- sursa: DLRLV (1987)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
poslușitor, poslușitoare, s.m. și f., adj. (înv.) (persoană) care poșlușea, slujea cuiva.
- sursa: DAR (2002)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Intrare: poslușitor
poslușitor substantiv masculin
| substantiv masculin (M1) | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)