poruncire sf [At: IST. CAROL XII, 25^v/19 / V: (înv) ~rân~ / Pl: -ri / E: porunci] 1 Cerere autoritară, oral sau în scris, pentru îndeplinirea întocmai a unui lucru Si: ordonare, (înv) orânduire, oprire. 2 Putere de a ordona. 3 Încredințare a unei sarcini spre îndeplinire. 4 (Îrg) Transmitere a unei vești. 5 (Îrg) Împărtășire a ceva.