poreclă sf [At: CORESI, EV. 155 / V: (reg) plorică, polecră, policră, poloce, polocri sfi, polocru (Pl și: poloacre) sn, ~reglă, ~ric~, ~riglă, ~rlocre, ~roclă, ~rocli sfi, prolecă, prolecră, prolică, proligă, prorică / Pl: ~le / E: slv порєкло] 1 (Îrg) Nume de familie. 2 Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, și urmașilor ei, uneori în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale Si: (rar) poreclire (4), (îvr) poreclitură. 3 (Pgn) Supranume.