popotar sm [At: MIRONESCU, S. 619 / Pl: ~i / E: popotă + -ar] (Adesea cu valoare de apoziție) Militar însărcinat cu administrarea unei popote (1) Si: (rar) popotaș.

POPOTAR, popotari, s. m. Militar care se ocupă de popota ofițerilor. Vine soldatul popotar al regimentului și e primit cu strigăte vesele. CAMIL PETRESCU, U. N. 315.

POPOTAR s.m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. [< popotă + -ar].

POPOTAR s. m. militar însărcinat cu administrarea unei popote. (< popotă + -ar)

POPOTAR ~i m. Militar însărcinat cu administrarea unei popote. /popotă + suf. ~ar

popoțà v. a cocoța. V. împopoțà.

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță. – El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s’a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.

popóț, -át v. tr. V. cocoț.

popotar s. m., pl. popotari

popotar s. m., pl. popotari

popotar s. m., pl. popotari

POPOȚA vb. v. cățăra, cocoța, ridica, sui, urca.

popoța², popoțez, vb. I refl. (reg.) 1. a se cocoța. 2. (despre oameni) a întărâta, a înverșuna, a incita împotriva cuiva.

popoța¹, popoțez, vb. I (reg.) a (se) împopoțona.