PONCIF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif.

poncif sn [At: DN² / Pl: ~uri / E: fr poncif] 1 Foaie de hârtie cu un desen având contururile găurite cu un ac fin, care se aplică pe o hârtie, pe o pânză etc. și se presară cu o pudră colorată specială, reproducând desenul de bază. 2 (Fig; liv) Producție artistică banală. 3 (Fig; liv) Afirmație, judecată lipsite de originalitate.

PONCIF, poncifuri, s. n. Idee, afirmație banală, loc comun. – Din fr. poncif.

PONCIF s.n. 1. Desen înțepat pe care se presară ponce pentru a fi reprodus pe o altă hîrtie. 2. (Fig.) Lucrare banală, lipsită de originalitate. [< fr. poncif].

PONCIF s. n. 1. desen înțepat pe care se presară ponce pentru a fi reprodus pe o altă hârtie. 2. producție artistică sau literară banală. ◊ afirmație lipsită de originalitate. (< fr. poncif)

PONCIF ~uri n. livr. 1) Creație artistică ordinară, lipsită de originalitate. 2) Lucru banal; banalitate. /<fr. poncif

!poncif s. n., pl. poncife

poncif s. n., pl. poncifuri / poncife

poncif s. n., pl. poncifuri