8 definiții pentru poncif


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PONCÍF, poncifuri, s. n. (Livr.) Idee, afirmație banală, loc comun. [Pl. și: poncife] – Din fr. poncif.

poncif sn [At: DN2 / Pl: ~uri / E: fr poncif] 1 Foaie de hârtie cu un desen având contururile găurite cu un ac fin, care se aplică pe o hârtie, pe o pânză etc. și se presară cu o pudră colorată specială, reproducând desenul de bază. 2 (Fig; liv) Producție artistică banală. 3 (Fig; liv) Afirmație, judecată lipsite de originalitate.

PONCÍF, poncifuri, s. n. Idee, afirmație banală, loc comun. – Din fr. poncif.

PONCÍF s.n. 1. Desen înțepat pe care se presară ponce pentru a fi reprodus pe o altă hârtie. 2. (Fig.) Lucrare banală, lipsită de originalitate. [< fr. poncif].

PONCÍF s. n. 1. desen înțepat pe care se presară ponce pentru a fi reprodus pe o altă hârtie. 2. producție artistică sau literară banală. ◊ afirmație lipsită de originalitate. (< fr. poncif)

PONCÍF ~uri n. livr. 1) Creație artistică ordinară, lipsită de originalitate. 2) Lucru banal; banalitate. /<fr. poncif


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poncíf s. n., pl. poncífuri / poncífe

poncíf s. n., pl. poncífuri

Intrare: poncif
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poncif
  • ponciful
  • poncifu‑
plural
  • poncifuri
  • poncifurile
genitiv-dativ singular
  • poncif
  • poncifului
plural
  • poncifuri
  • poncifurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • poncif
  • ponciful
  • poncifu‑
plural
  • poncife
  • poncifele
genitiv-dativ singular
  • poncif
  • poncifului
plural
  • poncife
  • poncifelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)