13 definiții pentru polonic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, cu care se servește supa sau ciorba. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk.

POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare și adâncă, cu coadă lungă, folosită de obicei pentru a scoate supa sau ciorba din oală sau din castron și a o turna în farfurie. ♦ Lingură mare, adâncă și cu numeroase găuri, folosită la stână pentru a separa urda sau cașul de zer. – Din ucr. polonnyk.

POLONÍC, polonice, s. n. Lingură mare (mai ales de metal) emisferică, cu coadă lungă, cu care se scoate supa din oală sau din castron; linguroi. La masă se repezea ca leul, apuca polonicul, cotrobăia prin cazan și își umplea strachina cu ce era mai bun. SADOVEANU, O. VI 169. Bucătărița vine înaintea nuntașilor cu un polonic întins într-o mînă. SEVASTOS, N. 307.

POLONÍC ~ce n. Unealtă de bucătărie, în formă de lingură mare, având găvanul adânc și coada lungă, folosită pentru a scoate mâncarea lichidă din oală și a o turna în farfurie. /<ucr. polonnyk

polonic n. Mold. lingură mare de luat spumă. [Pol. POLONIK].

*poloníc n., pl. e (rut. polónnik, pol. polonik, polonic, rus. upolóvnik, lingură de luat spuma, upól, spumă). Nord. Lingură, cĭorbalîc, lingură de scos cĭorba din oală saŭ din castron. V. cauc, chepcea, meredeŭ.

linguróĭ n., pl. oaĭe. Lingură mare de scos cĭorba din oală orĭ din castron (în sud și cĭorbalîc, în nord și polonic).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

poloníc s. n., pl. poloníce

poloníc s. n., pl. poloníce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

POLONÍC s. (reg.) linguroi, (Mold.) ciorbalâc, (prin Transilv. și Maram.) găvan, (prin Ban.) toc, (Transilv.) lingură de scos. (Cu ~ul se servește ciorba.)

POLONIC s. (reg.) linguroi, (Mold.) ciorbalîc, (prin Transilv. și Maram.) găvan, (prin Ban.) toc, (Transilv.) lingură de scos. (Cu ~ se servește ciorba.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

poloníc (poloníce), s. n. – Linguroi. Sl. polonikŭ „uriaș”, cf. pol. połonik, bg. polovnik „linguroi” (Cihac, II, 275; Conev 64).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a mânca rahat cu lingura / cu polonicul expr. a vorbi într-o manieră demagogică.

Intrare: polonic
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polonic
  • polonicul
  • polonicu‑
plural
  • polonice
  • polonicele
genitiv-dativ singular
  • polonic
  • polonicului
plural
  • polonice
  • polonicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)